Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Tragedie! Un bărbat a murit strivit de un cap de tir

O tragedie a avut loc, vineri, la Marginea. Un bărbat de 34 de ani a murit după ce a fost strivit de un cap de tir. Aurel Grigorean lucra sub cabină, în curtea unei firme, iar la un moment dat aceasta a căzut peste el.

Aurel Grigorean, administrator al SC Aurelicaro Marginea,  a început să efectueze nişte reparaţii la un camion pe care l-a cumpărat recent. A parcat camionul în spatele imobilului de domiciliu şi a început să efectueze reparaţiile necesare. El a asigurat camionul folosind 2 piedici pe care le-a montat la roata dreapta spate, atât în faţa roţii cât şi în spatele roţii, apoi folosind 2 cricuri hidraulice, a ridicat puntea faţă a camionului, a desfăcut prezoanele şi a demontat roata din dreapta faţă ce a fost identificată pe sol lângă camion, iar roata stânga faţă doar a desfăcut prezoeanele, după care s-a băgat sub camion, prin partea faţă – dreapta, cu faţa în jos, moment în care camionul a alunecat de pe cele două cricuri, şi a căzut.

Bărbatul a fost prins de o bară metalică a camionului în partea spate superioară a trunchiului. Un alt localnic a dat de el și a chemat cadrele medicale, care l-au găsit  în stop cardio-respirator, s-au efectuat manevre de resuscitare însă fără rezultate. Acesta a decedat. Omul  nu purta echipament de protecție pe durata efectuării lucrărilor de reparaţie ale camionului.

Polițiștii, dar și inspectorii muncii fac verificări în acest caz.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO Tragedie! Un bărbat a murit strivit de un cap de tir - BotosaniNews.ro

Lăsați un comentariu

*