Vineri, 17.05.2019, în Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” se va desfăşura prima etapă a concursului de admitere pentru anul școlar 2019-2020. Timp de 3 ore, cei 536 de candidaţi vor răspunde în scris la un test grilă, comun pentru disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică. Evaluarea cunoştinţelor se va face în prezenţa candidatului şi a doi martori dintre ceilalţi candidaţi. Testul grilă are caracter eliminatoriu, fiind admişi doar elevii care obţin cel puţin nota 6,00, nota de la test având o pondere de 70% în media finală de admitere.
Rezultatele definitive ale admiterii în colegiu vor fi cunoscute la începutul lunii iulie, după examenele naţionale ale absolvenţilor de gimnaziu, când vom asista la o ierarhizare a candidaţilor, după mediile finale de admitere pentru cele 120 de locuri aprobate pentru Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”.
„Rugăm candidații și părinții acestora (tutorii legali) să fie prezenţi la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” în data de 16.05.2019. Aceștia trebuie să aibă asupra lor Anexa la fișa de înscriere pentru anul școlar 2019-2020 ÎN ORIGINAL și cartea de identitate sau certificatul de naştere. Tot în data de 16.05.2019, la ora 18.00, candidații și părinții (sau tutorii legali) trebuie să fie prezenți la sediul instituției pentru instructajul oferit de comisia de admitere”, susțin reprezentanții Colegiului.