Un tânăr de 19 ani, din comuna Crucea, s-a răsturnat cu mașina într-un șanț, din cauza vitezei, iar o femeie a fost rănită în accident. Acesta și-a mituit victima cu 300 de euro ca să nu anunțe poliția.
Accidentul a avut loc pe 30 aprilie, când Andrei Rusu conducea autoturismul marca Suzuki, pe DN 17 B Dorna Arini, din direcția Crucea către Vatra Dornei, iar într-o curbă la stânga, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile, în șanțul de pe partea dreapta a drumului.
În accident a fost rănită Andreea P., de 30 de ani, din Vatra Dornei, pasageră pe bancheta autoturismului.
După accident, tânărul s-a înțeles cu femeia să nu declare la spital că a fost implicată într-un accident rutier, pentru a nu avea probleme cu poliția, ulterior, achitându-i 300 Euro.
Femeia a ajuns la spital, unde a intrat direct în sala de operații. Polițiștii din cadrul Poliției Vatra Dornei s-au sesizat din oficiu în baza unor informații, iar Andrei Rusu a fost reținut, duminică, pentru „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului”.