Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi, au intervenit, în Noaptea de Înviere, cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, în satul Costișa, comuna Frătăuții Noi.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, iar la sosirea echipajelor ardeau puternic acoperișul și pereții casei, precum și anexele gospodărești, majoritatea construite din lemn și dispuse corp comun sau foarte apropiate între ele. De asemenea, exista pericolul de propagare la locuința învecinată.
Proprietara, în vârstă de 68 de ani, a suferit un atac de panică. Pompierii paramedici SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Rădăuți, pentru investigații suplimentare.
Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de 120 mp, o anexă corp comun cu locuința pe 40 mp, acoperișul unei construcții corp comun (șură și grajd) pe 70 mp, o șură din lemn pe 40 mp, o anexă din lemn pe 40 mp, aparate electrocasnice, 3 butelii de aragaz, elemente de tâmplărie din PVC, obiecte de mobilier și cereale. În incendiu a pierit o vacă. De asemenea, s-au degradat pereții casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Intervenția la fața locului s-a terminat la ora 6:20, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, pereții grajdului și locuința învecinată, potrivit ISU Suceava.