Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Robert Voitchevici, câștigătorul marelui premiu la concursul „Nicolae Milord”

Robert Voitchevici este câștigătorul marelui premiu la concursul „Nicolae Milord”. Reprezentantul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din cadrul Centrului Cultural “Bucovina” din Suceava are 50 de ani, este căsătorit şi lucrează ca inginer la o societate privată.

Pasionat, încă din copilărie, de desen şi pictură (acuarelă, guaşe, tempera), a fost orientat de părinţi către ştiinţele exacte (matematică-fizică). Astfel că pe parcursul liceului şi facultăţii legăturile cu pasiunea sa, arta plastică, au fost, aşa cum însuşi spune, “puţin rupte”.

Desenul şi pictura, odată intrate în suflet, nu au fost nicicând uitate. A exersat ocazional şi astfel a ajuns la întâlnirea cu “uleiul, care s-a produs în urma cu treizeci de ani, încercând singur să-mi perfecţionez tehnica picturii (de la execuţia şasiului, grunduirea suporturilor, folosirea diferitelor mediumuri şi vernisuri), am experimentat aproape toate tehnicile picturii în ulei.”

Aplecarea către pictură a fost, mult timp, “închisă între pereţii casei, având ca public şi critici doar familia şi prietenii”. Aceştia l-au îndemnat să se “deschidă”. Aşa a ajuns la cursul de pictură al Şcolii de Arte “Ion Irimescu”, la clasa pictorului Dumitru Rusu.

“Întâlnirea cu maestrul Rusu a fost de bun augur, acesta văzând la mine înclinarea spre pictura în ulei. Răbdarea şi bunătatea acestuia m-au convins să merg mai departe pe acest drum. Am încercat, sub îndrumarea sa, să-mi perfecţionez tehnica.”

Rezultatele au apărut spre finalul anului 2018, când la Expoziţia anuală “Ion Irimescu”, unde au participat foşti şi actuali elevi ai Şcolii Populare care poartă numele marelui sculptor, suceveanul a obţinut Locul I la secţia pictură. Apoi, la Concursul naţional de pictură şi grafică “Ion Irimescu”, organizat la Suceava în februarie, obţine o Menţiune la secţiunea pictură.

O lună mai târziu, la finalul lunii martie, Robert Voitchevici este recompensat pentru lucrarea sa, “Peisaj de iarnă”, Marele Premiu la Concursul naţional de arte plastice “Nicolae Milord”, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ.

Despre experienţa trăită la Piatra-Neamţ, laureatul ediţiei a treia spune:

“Am participat la vernisaj şi am văzut lucrări foarte bune. Vreau să-i felicit pe toţi ceilalţi premianţi, dar şi pe toţi participanţii. Consider că nu trebuie să uitam că fiecare dintre noi încă mai este în perioada de studiu, de căutare, de perfecţionare. Mulţumesc juriului pentru apreciere şi organizatorilor pentru invitaţie, personal dar şi în calitate de reprezentant al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din cadrul Centrului Cultural ‘Bucovina’ din Suceava.”


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*