Mai multe nereguli au fost descoperite de Camera de Conturi Suceava la mai multe primării din județul Suceava.
Potrivit unui raport al acestei instituții, primarul, viceprimarul şi personalul aparatului de specialitate din Liteni şi Buneşti au beneficiat nelegal de indemnizaţie de dispozitiv de 25%, de sporul postului de 25% şi de sporul de confidenţialitate de 15% din salariul de încadrare.
Totodată, membrii consiliilor locale din Liteni, Brodina, Capu Cîmpului, Horodnicu de Sus şi Muşenița au încasat indemnizaţii lunare, în valoare de până la 10% pentru o şedinţă de consiliu şi una-două şedinţe ale comisiilor de specialitate, fără a participa la întrunirile acestora din urmă.
Nereguli au fost găsite, în urma auditului Camerei de Conturi Suceava, privind angajarea şi plata cheltuielilor, în concordanţă cu prevederii legii bugetare şi cu destinaţia stabilită, la Câmpulung Moldovenesc, Liteni, Buneşti, Brodina, Capu Câmpului, Horodnic de Sus, Izvoarele Sucevei, Moara, Pârteştii de Jos, Râşca şi Suceviţa.
Prejudiciul total se ridică la 536.000 de lei. Potrivit Raportului privind finanţele publice locale în anul 2017, în Buneşti, Izvoarele Sucevei şi Pârteştii de Jos au fost evidenţiate drepturi salariale acordate nelegal funcţionarilor publici şi personalului contractual, prin stabilirea eronată a salariului de bază, drepturile fiind mai mari decât cele rezultate prin aplicarea succesivă, la salariu de bază stabilit pentru funcţia respectivă, a cotelor procentuale prevăzute la art. 10 din Legea nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
De asemenea, la Câmpulung Moldovenesc şi Moara, s-a majorat salariul de bază pentru persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral, inclusiv după aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, sporul respectiv nemaifiind prevăzut de dispoziţiile legale. Consilierii locali din Liteni, Brodina, Capu Cîmpului, Horodnicu de Sus şi Muşenița au încasat indemnizaţii lunare, în valoare de până la 10% pentru o şedinţă de consiliu şi una-două şedinţe ale comisiilor de specialitate, fără a participa la întrunirile acestora din urmă.
La primăria din Moara s-a acordat nelegal sporul pentru exercitarea vizei de control financiar preventiv, iar la cea din Râșca s-au identificat avansuri salariale acordate şi nerecuperate de la angajaţi. De asemenea, la Liteni şi Buneşti, primarul, viceprimarul şi personalul din cadrul aparatului de specialitate au beneficiat nelegal de indemnizaţia de dispozitiv de 25%, de sporul suplimentului postului de 25% şi de sporul de confidenţialitate de 15% din salariul de încadrare.