Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bărbat găsit mort în casă. Pompierii au spart ușa apartamentului fiind alertați de nepotul proprietarului

Un bărbat de 75 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost găsit mort în casă, sâmbătă seară. Ușa apartamentului a fost spartă de pompieri după ce au fost alertați de nepotul proprietarului, care nu putea să dea de el.

Acesta venise în vizită la unchiul său, dar ușa era încuiată și nu i-a răspuns nimeni. Speriat, știind că unchiul său este bolnav, a chemat pompierii, care  au forţat uşa de la intrare şi într-o cameră a fost găsit decedat proprietarul imobilului, căzut pe covor în fața unui fotoliu.

Cadrele medicale de la ambulanță, ajunse și ele la fața locului, au efectuat manevre de resuscitare, dar fără nici un rezultat.

Bărbatul era cunoscut cu mai multe boli cronice și  făcea dializă de trei ori pe săptămână. Trupul neînsuflețit a ajuns pe mâna medicilor legiști pentru efectuarea necropsiei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*