Registrul Auto Român a anunţat, miercuri, câteva modificări în ceea ce priveşte înmatricularea autoturismelor provenite din Marea Britanie, în cazul unui Brexit fără acord.
Începând cu data de 30 martie 2019, dacă nu se semnează un acord privind Brexit sau dacă nu se amână de comun acord data ieşirii Marii Bitanii din Uniunea Europeană, vor exista câteva modificări în ceea ce priveşte înmatricularea maşinilor provenite din această ţară, informează News.ro.
Astfel, vehiculele noi, care au fost omologate UE de tip de către UK (marca e11) nu vor mai primi automat cartea de identitate a vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării, dat fiind faptul că omologarea UE de tip şi certificatul de conformitate (CoC) aferente îşi pierd valabilitatea de la 30 martie.
”Aceste vehicule vor fi supuse unei reomologări individuale, cu verificarea condiţiilor tehnice aplicabile pentru vehicule noi. De asemenea, o CIV eliberată pe baza unei omologări UE de tip acordată de UK, pentru un autovehicul nou provenit din UK şi care nu a fost încă înmatriculat, îşi va pierde valabilitatea şi nu mai poate fi utilizată la înmatriculare. Prin urmare, RAR recomandă înmatricularea vehiculelor aflate în această situaţie până cel mai târziu la data de 29.03.2019”, a transmis RAR.
De la aceeaşi dată, la eliberarea CIV pentru vehiculele utilizate (second-hand) nu mai sunt recunoscute omologările UE de tip acordate de UK (marca e11), fiind necesară o reomologare individuală conform cerinţelor din RNTR-7, aplicabile vehiculelor utilizate care provin din state terţe. În cazul emisiilor poluante se impune condiţia privind nivelul minim de poluare Euro 3/Euro III.
”Începând cu 30.03.2019, autovehiculele utilizate (second-hand), cu postul de conducere pe partea dreaptă şi care provin din UK, nu vor mai putea primi CIV, indiferent de omologarea în baza căreia au fost înmatriculate. Inspecţia Tehnică Periodică efectuată în UK la vehiculele utilizate (second-hand) nu mai este acceptată (recunoscută) la omologarea individuală şi eliberarea CIV pentru reînmatriculare în România. ITP trebuie refăcută la RAR”, a mai transmis RAR.
Potrivit instituţiei, niciun autovehicul deja înmatriculat în România nu va fi afectat de modificări. În perioada 2006-2019 au fost introduse în România aproximativ 62.400 de vehicule care au fost anterior înmatriculate în UK.
sursa: stirileprotv.ro