Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, a fost găsit mort pe o bancă în parcul de lângă magazinul Profi, pe strada Călărași, din Rădăuți.
Un localnic a dat peste el, luni dimineață, și a sunat la 112. Bărbatul, cunoscut ca fiind un împătimit consumator de băuturi alcoolice, era mort pe bancă și nimeni nu a mai putut face nimic pentru el.
Acesta a fost internat de mai multe ori pe secția de psihiatrie a Spitalului Rădăuți.
Polițiștii fac cercetări în acest caz.