Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Localnicii din Fălticeni informați cu privire la obligativitatea colectării selective a deșeurilor

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman

Primăria municipiului Fălticeni începe o campanie de informare cu privire la obligativitatea colectării selective a deșeurilor. Această campanie se va derula în lunile martie și aprilie.

Măsura vine în urma demersurilor pe care Consiliul Județean Suceava le-a demarat pentru deschiderea depozitului conform de la Moara, acolo unde vor fi transportate deșeurile colectate în municipiul Fălticeni.

Având în vedere ultimele reglementări legale, care reglementează modalitatea de gestionare a deșeurilor urbane, Consiliul Local Fălticeni a aprobat, la sfârșitul lunii februarie, Regulamentul serviciului public de salubrizare în municipiul Fălticeni.

În urma adoptării noului regulament, colectarea selectivă devine obligatorie în municipiul Fălticeni (pentru populația de la case, asociațiile de proprietari, agenți economici, instituții publice).
Operatorul de salubritate, GOSCOM Fălticeni, a luat măsuri pentru implementarea colectării selective, stabilirea programului zilnic de colectarea, dotarea punctelor de colectare din cadrul asociațiilor de proprietari cu pubele destinate depozitării deșeurilor menajere și a deșeurilor reciclabile, dotarea cu saci speciali a populației care locuiește la case.

În cazul fălticenenilor care locuiesc la bloc, informarea va fi făcută prin intermediul asociațiilor de proprietari.

În ceea ce privește casele din Fălticeni, agenții economici și instituțiile, informarea se va face de către persoane desemnate din cadrul Primăriei Fălticeni.

“În zonele de case, vrem să discutăm cu fiecare cetățean în parte, pe fiecare stradă. Colectarea deșeurilor devine o problemă foarte serioasă . Gunoiul neselectat costă și va costa din ce în ce mai mult. Trebuie să creștem gradul de selectare al acestui gunoi, pentru că altfel tarifele se vor regăsi în prețul plătit de către cetățean. Cu cât este mai mare cantitatea de gunoi neselectată, cu atât prețul va fi mai mare. Gunoiul se va ridica doar în două fracții, uscată și umedă. Pe înțelesul tuturor: gunoi selctat, care poate fi trimis către reciclatori, și gunoi neselectat, care va ajunge la depozitul conform de la Moara. Gunoi selectat înseamnă : carton, hârtie, PET-uri, plastic, sticlă, fier, alte metale, deșeuri electrice și electronice (DEE), doze de aluminiu. Toate acestea sunt deșeuri care se duc la reciclatori. Vor fi resortate, dar gospodăriile îl vor strânge în același sac. Un singur sac, care va fi transparent, astfel încât să putem vedea ceea ce se strânge. Cine nu va colecta selectiv la zonele de case, nu i se va ridica gunoiul și va fi amendat. Același lucru se va întâmpla la punctele de colectare din cadrul asociațiilor de proprietari. Vor exista containere de culori diferite, unul pentru deșeurile care nu se pot recicla, iar celălalt pentru deșeurile care se pot recicla.” (prof. Gheorghe Cătălin Coman – Primarul municipiului Fălticeni).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*