Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Dolhești, a suferit arsuri, după ce a luat foc în timp ce ardea resturi de vegetație.
Omul a făcut curat, marți după-amiază, în grădina sa și a dat foc vegetației uscate.
La un moment dat, fiind în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut chiar peste foc. Pantalonii i s-au aprins și a suferit arsuri de gradul II la nivelul gambelor la ambele picioare.
Un vecin a cerut ajutor medical, iar bărbatul a fost preluat de cadrele medicale de pe un echipaj Smurd, care i-au acordat îngrijiri medicale. Suceveanul a refuzat însă transportul la spital.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia