Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Urmărire după un Mercedes ML plin cu țigări de contrabandă

Un echipaj al poliției de frontieră din Brodina a identificat, marți, pe raza localităţii Falcău, un autoturism marca Mercedes ML, despre care existau suspiciuni că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea acestuia, însă conducătorul auto a ignorat semnalele regulamentare efectuate de către polițiștii de frontieră și a continuat deplasarea în mare viteză spre localitatea Vicovu de Sus.

Poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea autoturismului, iar la scurt timp acesta a fost găsit abandonat în curtea unui imobil de pe raza localităţii Vicovu de Sus.

Proprietarul imobilului a declarat că autoturismul nu-i aparţine şi nu cunoaşte modul în care a ajuns în curtea sa, permiţând totodată oamenilor legii accesul pentru efectuarea cercetărilor.

În autoturismul abandonat au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 15.940 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 186.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea anchetei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*