Si în acest an se vor aloca fonduri pentru mai multe programe ce au ca scop protecția mediului, unul dintre acestea fiind programul Rabla, prin intermediul căruia românii care vor să-și schimbe mașinile vechi cu unele noi pot cere bani de la stat. Ținând cont de acest lucru, dar și de faptul că mașinile vechi trebuie să îndeplinească o nouă condiție pentru a putea fi casate, prezentăm astăzi cele mai importante informații despre programul prin care persoanele fizice pot primi peste 9.000 de lei pentru a-și cumpăra mașini noi, scrie Avocat.net.
Recent a fost anunțată alocarea de fonduri pentru o serie de programe pentru protecția mediului, inclusiv pentru programul Rabla. Prin intermediul acestui program, persoanele fizice vor putea cere, după deschiderea sesiunii de înscriere în program, bani pentru a-și înlocui mașina veche cu una nouă, mai puțin poluantă.
Pentru a putea beneficia de prima de casare, românii trebuie să scoată din circulație mașini cu o vechime mai mare de opt ani și care, începând din acest an, au inspecție tehnică periodică (ITP) valabilă. Totodată, pentru a primi bani de la stat pentru cumpărarea unei mașini noi, persoanele fizice trebuie, pe lângă casarea unei mașini mai vechi de opt ani și cu ITP valabil, să locuiască în România și să nu aibă datorii la autoritățile locale.
Potrivit Ordinului Ministerului Mediului nr. 661/2017 privind aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019, prima pentru casarea unei mașini vechi se menține și în acest an la valoarea de 6.500 de lei. Suplimentar, cei interesați pot obține un ecobonus de 1.000 de lei și/sau de un ecobonus de 1.700 de lei, în funcție de caracteristicile mașinii pe care intenționează s-o cumpere. Așadar, în acest an, românii care vor să-și schimbe mașina veche vor putea obține cel mult 9.200 de lei.
Astfel, în 2019, prima de casare va avea aceeași valoare ca în anul trecut, respectiv de 6.500 de lei, dar mașinile ce urmează să fie cumpărate vor trebui să genereze cel mult 120 g CO2/km, spre deosebire de limita de anul trecut, care a fost de 130 g CO2/km.
Apoi, cei ce intenționează să-și înlocuiască mașina veche vor putea primi, dacă mașina nouă este dotată cu un motor care nu generează mai mult de 96 g CO2/km, un ecobonus în valoare de 1.000 de lei. În plus, dacă vor să cumpere o mașină nouă cu motor hibrid, românii vor putea obține un ecobonus suplimentar de 1.700 de lei.
Procedura ce trebuie urmată de cei ce doresc să-și înlocuiască mașina veche conține doar câțiva pași. Concret, persoana interesată de obținerea primei de casare trebuie să se înregistreze, după ce se dă startul înscrierilor în programul Rabla, la un producător validat, să predea apoi mașina unui colector autorizat, s-o radieze din circulație și, ca ultim pas, să cumpere noua mașină.