Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un sucevean, care a mers la locuința mamei sale de 1 Martie, ridicat de polițiști și băgat la „răcoare”. Motivul pentru care l-au reținut oamenii legii

Un individ de 27 de ani, din comuna Valea Moldovei, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști după ce a dat buzna în locuința mamei sale deși avea interzis să se apropie de ea.

Pe numele acestuia, Judecătoria Gura Humorului a emis în data de 27 februarie 2019 un ordin de protecție pe un termen de 6 luni, dar de 1 martie a fost identificat în locuința unde a locuit până la emiterea ordinului de protecție, în care locuiește mama sa, prin aceasta încălcând obligațiile de a păstra o distanţă de minim 200 metri faţă de aceasta.

„În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „nerespectarea hotărârii judecătorești” și s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, a suspectului de 27 de ani, măsură confirmată de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, fiind introdus în arestul I.P.J Suceava”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.

Individul a primit ordinul de restricție pentru că era violent cu mama sa.

În anul 2018, la nivelul județului Suceava, instanțele au emis 108 ordine de protecție. De asemenea, începând cu 28 decembrie 2018, în baza modificărilor legislative, polițiștii pot emite pe loc ordine provizorii de protecție. De la începutul anului, polițiștii au emis peste 30 de ordine provizorii de protecție.

De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta. Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2019”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 30 de ordine provizorii de protecție emise de polițiștii suceveni de la începutul anului | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*