Un șofer de 62 de ani, din Bosanci, a produs un accident rutier, luni, pe DN 2, în localitatea Cumpărătura. Alexandru B. conducea un Hyundai dinspre Bunești spre Suceava, iar la un moment dat s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a două autovehicule oprite pe partea carosabilă, pe sensul său de mers.
Primul autoturism marca VW era condus de Cristina M., de 33 ani din Bosanci care a semnalizat stânga și a oprit cu intenția de a vira în curtea locuinței. În momentul în care șoferul de 62 de ani efectua manevra de depășire, șoferița a pus în mișcare autoturismul marca VW și a efectuat viraj stânga.
Autoturismul Hyundai a intrat în coliziune frontal-laterală cu autoturismul marca VW cele două autoturisme fiind proiectate în afara părții carosabile.
Șoferița a fost rănită și transportată la spital. Niciunul dintre șoferi nu era băut.