Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Un polițist, care a abuzat de încrederea unui prieten de-al său, pedepsit de judecători. Vezi cum!

tribunal suceava, stiri, palatul de justitie, curtea de apel, judecatoriaUn polițist a fost condamnat definitiv, luni, la opt luni si 20 de zile de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani și șase luni, după ce Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat apelul său la sentința dată de Judecătoria Rădăuți.

Este vorba despre Cezar Ionuț Bacalu, care între timp și-a dat demisia din funcție.

În perioada 2010 – 2014 Bacalu Cezar Ionuţ a desfăşurat în mod repetat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplinea în acea perioadă, funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, respectiv activităţi de transport material lemnos (1.621 transporturi), în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, iar din prestarea de activităţi de transport, realizată în numele SC T. SRL, Bacalu Cezar Ionuţ a obţinut, pentru sine sau pentru altul, suma de 1.626.066,03 lei.

În perioada 2011 – 2015, cu ocazia completării declaraţiilor de avere impuse de lege, în mod repetat, agentul de poliţie Bacalu Cezar Ionuţ nu a declarat în întregime veniturile obţinute în fiecare an din perioada 2010 – 2014, declarând doar obţinerea de venituri salariale şi omiţând în totalitate declararea veniturilor realizate din desfăşurarea de activităţi independente, respectiv din prestarea de activităţi de transport material lemnos, activităţi realizate în numele SC T. SRL şi din care au fost încasate venituri (în anul 2010 – 96.974,05 lei; în anul 2011 – 268.565,35 lei; în anul 2012 – 496.600,14 lei; în anul 2013 – 554.084,98 lei; în anul 2014 – 209.841,51 lei), o parte din aceste venituri revenindu-i în fapt lui Bacalu Cezar Ionuţ.

Astfel, inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ a avut calitatea de agent de poliţie în perioada 30.03.2002 – 16.04.2015, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în cadrul IPJ Suceava, Poliţia Municipiului Rădăuţi, activitatea sa încetând prin demisie. În această calitate îi era interzisă efectuarea de activităţi de comerţ, potrivit prevederilor art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului.
Inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ, în timp ce avea şi calitatea de lucrător de poliţie, s-a erijat într-un administrator de fapt al unei societăţi comerciale (SC T. SRL, care are ca obiect de activitate principal transporturile rutiere de mărfuri), exercitând o activitate destinată obţinerii de profit, cu toate că activitatea desfăşurată în această calitate asumată era în contradicţie cu atribuţiile ce-i reveneau din funcţia publică deţinută.

Astfel, în virtutea unei relaţii de prietenie între inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ şi administratorul SC T. SRL, inculpatul i-a propus acestuia din urmă să îl ajute în sensul să îl lase să coordoneze activitatea unora dintre autocamioanele aparţinând SC T. SRL, pentru a obţine în acest mod venituri suplimentare.
Administratorul SC T. SRL a fost de acord şi ulterior propunerea inculpatului a fost pusă în practică.
Astfel, inculpatul a avut iniţiativa achiziţionării de către SC T. SRL a două autovehicule (compuse fiecare din autotren şi semiremorcă), tot el ocupându-se de identificarea acestora şi de negocierea cu vânzătorii.

Tot el s-a ocupat şi de formalităţile de înmatriculare ale autovehiculelor pe numele SC T. SRL. În continuare, inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ a coordonat activitatea celor două mijloace de transport timp de aproximativ 5 ani. Inculpatul a angajat şi remunerat doi conducători auto (care nu au fost angajaţi ai SC T. SRL) şi a stabilit transporturile care urmau a fi efectuate, ţinând legătura cu reprezentantul beneficiarului transporturilor.

În perioada 2010 – 2014, mijloacele de transport achiziţionate prin intermediul inculpatului Bacalu Cezar Ionuţ au fost folosite de acesta, care, acţionând ca un administrator de fapt al societăţii SC T. SRL, a efectuat transport rutier de mărfuri, respectiv material lemnos, în numele SC T. SRL, pentru beneficiarul SC E. R. SRL, obţinând venituri atât pentru sine, cât şi pentru altul, respectiv societatea SC T. SRL.

Tot inculpatul s-a ocupat de serviciile de întreţinere şi reparaţii ale autovehiculelor, de alimentarea acestora cu carburanţi, de încheierea de poliţe de asigurare obligatorii de răspundere civilă auto RCA.
Activitatea sa a fost desfăşurată în scopul obţinerii de venituri, scop care a fost atins, în patrimoniul SC T. SRL intrând sume considerabile.

Astfel, în total, în perioada 2010 – 2014, Bacalu Cezar Ionuţ a coordonat efectuarea a 1.621 transporturi, obţinând venituri în sumă totală de 1.626.066,03 lei, din prestarea de servicii de transport în numele SC T. SRL, pentru sine şi pentru societatea T. SRL.

Pentru activitatea sa, inculpatul a încasat de la administratorul SC T. SRL sume de bani, provenite din încasările societăţii, aferente serviciilor de transport prestate de mijloacele de transport coordonate de inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ. Veniturile obţinute din prestarea serviciilor de transport intrau în patrimoniul SC T. SRL, iar ulterior administratorul societăţii îi înmâna lui Bacalu Cezar Ionuţ sume de bani în numerar, în funcţie de profiturile obţinute de societate şi de obligaţile de plată ale acesteia, sume care variau între 3.000 lei şi 5.000 lei lunar, în general, dar au existat şi luni în care Bacalu Cezar Ionuţ nu a primit nici o sumă de bani sau a primit suma de 7.000 lei.

Din prestările de servicii de transport cu autovehiculele coordonate de inculpat au fost încasate următoarele sume anuale:
– în anul 2010 – 96.974,05 lei;
– în anul 2011 – 268.565,35 lei;
– în anul 2012 – 496.600,14 lei;
– în anul 2013 – 554.084,98 lei;
– în anul 2014 – 209.841,51 lei.

Deşi avea obligaţia legală a declarării tuturor veniturilor, având în vedere funcţia de lucrător de poliţie deţinută, în declaraţiile de avere completate în perioada 2011 – 2015 inculpatul Bacalu Cezar Ionuţ a declarat că în perioada 2010 – 2014 a obţinut exclusiv venituri salariale, fără a declara vreun alt tip de venituri, respectiv venituri din activităţi independente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 249 alin. 1 Cod de procedură penală, în cursul urmăririi penale s-au luat măsuri asigurătorii, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Măsurile asigurătorii s-au instituit asupra bunurilor imobile şi mobile ale inculpatului (cotă parte dintr-un imobil şi un autoturism de lux), valoarea totală a bunurilor asupra cărora s-a instituit măsura asigurătorie fiind de 43.535,375 lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*