Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Șase focuri de armă la Falcău! Captură de țigări de contrabandă de peste 400.000 lei

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au observat, sâmbătă seară, pe raza localității de frontieră Falcău, mai multe persoane care transportau de la linia de frontieră către interiorul țării colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce. Nici de această dată cei în cauză nu s-au supus, fapt pentru care au fost executate șase focuri de avertisment în plan vertical.

În acel moment bărbații au abandonat coletele și s-au retras spre teritoriul statului vecin.

La fața locului a fost solicitată o echipă de intervenție care a procedat la cercetarea terenului concomitent cu supravegherea zonei.

În urma cercetării zonei au fost descoperite mai multe colete cu țigări care au fost duse la sediul poliției de frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 35.160 de pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 412.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*