Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Doi șefi de post din Suceava condamnați într-un dosar de luare mită și abuz în serviciu

Foto: Vocea Valcii

Doi șefi de post din județul Suceava au fost condamnați, vineri, într-un dosar de luare de mită și abuz în serviciu. Judecătorii Tribunalului Suceava l-au condamnat pe Florin Avrămiuc, fost șef al Postului de Poliție Vadu Moldovei, la cinci ani, șapte luni și 16 zile de închisoare, iar pe Daniel Vîrvara, fost șef al Postului de Poliție Fântâna Mare, la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.

Decizia nu este definitivă.

like facebook, suceava, news, stiriPotrivit procurorilor, la data de 18 decembrie 2015, Avrămiuc Florin şi Maftei Costel, ambii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de agenţi de poliţie, au depistat în traficul rutier un autotren încărcat cu cherestea, şi deşi agenţii de poliţie au constatat că şoferul nu deţinea documente de provenienţă şi transport pentru materialul lemnos, aceştia şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, în sensul că nu au întocmit acte de constatare şi sancţionare a contravenţiei, iar în schimb, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au primit suma de 4.000 lei de la o altă persoană (chemată în ajutor de proprietarul materialului lemnos), care a promis celor doi agenţi de poliţie în primă fază remiterea sumei de 1.000 euro cu titlu de mită, apoi a purtat negocierile şi a remis suma de 4.000 de lei inculpatului Maftei Costel, suma fiind împărţită ulterior în mod egal de cei doi inculpaţi.

Inculpatul Avrămiuc Florin a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, iar inculpatul Maftei Costel a fost trimis în judecată pentru instigare la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, constând în aceea că la data de 23.12.2015, în jurul orei 12:45, inculpatul Avrămiuc Florin, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Vadu Moldovei, a oprit în traficul rutier un autoturism condus de conducătorul auto S.V. şi, deşi agentul de poliţie a constatat că şoferul nu purta centură de siguranţă şi nu avea acte asupra lui, acesta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, fiind determinat de agentul de poliţie Maftei Costel (la solicitarea lui S.R., fratele lui S.V.), care l-a instigat pe Avrămiuc Florin să nu-l sancţioneze pe conducătorul auto, iar ca urmare Avrămiuc Florin nu a întocmit acte de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite (prev. de art. 99 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002, de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3, rap. la art. 99 alin. 1 şi 2 din OUG 195/2002, de art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002), fapta fiind comisă în scopul obţinerii de foloase necuvenite (evitarea aplicării sancţiunilor contravenţionale conducătorului auto).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*