Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Dosar penal pentru un bărbat din Dornești după ce a fost oprit de poliție în trafic

La data de 13 ianuarie 2019, ora 16.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Dornești, autoturismul condus de un localnic de 60 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat, iar autoturismul are inspecția tehnică periodică (ITP) expirată din 31.08.2018 și asigurarea auto obligatorie expirată din 20.09.2018.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a conducătorului auto, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare al autoturismului, precum și plăcuțele cu numerele de înmatriculare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*