Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază, la ieșire din municipiul Suceava, spre Rădăuți. Două mașini, un BMW și un Volvo, s-au ciocnit violent, apoi una s-a răsturnat.
În timp ce conducea autoturismul pe DN2, în afara comunei Dărmănești, un tânăr de 26 de ani, din comuna Pătrăuți, a efectuat în mod neregulamentar o depășire a unei coloane de autovehicule și a intrat în coliziune cu autoturismul condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Dărmănești.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 22 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 26 de ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.