Marți, 18 decembrie, în intervalul orar 08,00-13,00, în Complexul Comercial Bazar din municipiul Suceava a avut loc o actiune pentru verificarea respectarii prevederilor art.3 alin.1 din Legea 15/2016 privind modificarea si completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
„Astfel la art. 3 alin(1) se arată următoarele: ”se interzice fumatul in toate spatiile publice inchise, spatiile inchise de la locul de munca, mijloacele de transport in comun, locurile de joaca pentru copii”.
În urma acestei acțiuni au fost aplicate un număr de 24 sancțiuni contravenționale, din care 23 de amenzi în valoare de 3.900 lei și un avertisment scris. Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada ce urmează, pentru prevenirea producerii unei situații neplăcute și anume producerea de incendii prin aruncarea de chiștoace aprinse între spațiile comerciale sau în zonele unde există materiale inflamabile atât din partea clienților cât și din partea comercianților din incinta Complexului Comercial Bazar”, susține directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei.
Potrivit acestuia, scopul acestei acțiuni este determinarea comercianților și a persoanelor care fac cumpărături din incinta Complexului Comercial Bazar, să fumeze în locurile special amenajate, producerea unui incendiu punând în pericol integritatea fizică a persoanelor dar și întreruperea activității comerciale din Bazar.