Un tânăr de 26 de ani din Suceava a recurs la o metodă mai puțin ortodoxă pentru a se înnoi pentru Crăciun. Individul, din județul Suceava, s-a apucat de furat haine dintr-un magazin din Botoșani. Spre ghinionul său, joi, administratorul unităţii economice l-a prins și l-a dat pe mâna polițiștilor.
„Echipajul de poliţie solicitat la locul intervenţiei a identificat un tânăr de 26 de ani din judeţul Suceava, asupra acestuia fiind găsite produse sportive în valoare de 1.360 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate”, susțin reprezentanții IPJ Botoșani.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru furt.