Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Urmărire în trafic după un sucevean care conducea fără permis de conducere

Un sucevean de 32 de ani a fost urmărit în trafic de polițiștii din județul Bistrița Năsăud după ce a refuzat să oprească la semnalul lor.

La data de 3 decembrie a.c., aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au observat în trafic un autoturism, care circula prin localitatea Josenii Bîrgăului, încălcând mai multe reguli de circulație.

like facebook, suceava, news, stiriPolițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, însă persoana care conducea autoturismul respectiv și-a continuat deplasarea. Astfel, s-a procedat la urmărirea acestuia, cu autospeciala de poliție care avea în funcțiune semnalele luminoase și acustice, pe o distanță de 5 km, reușindu-se ulterior blocarea acestuia în trafic.

Persoana care a condus autoturismul în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, de 32 ani, din Suceava.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, în cadrul verificărilor s-a stabilit că acesta ar fi condus autoturismul pe drumurile publice fără să dețină permis de conducere, pe o distanță de aproximativ 135 km.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, fiind prezentat azi, 4 decembrie a.c., Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*