Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Noul mers al trenurilor intră în vigoare pe 9 decembrie. Când vor circula Trenurile Zăpezii

CFR Călători informează că, începând cu data de 9 decembrie a.c., va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019. Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orelor de circulație a trenurilor cât şi a capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile.

Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1200 de trenuri, în funcție de perioada din an:

Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie 2018, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25%*, de luni până joi. De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Brașov și retur) au reduceri între 31% și 56%.

Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2019 legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

*Reducerea de 25% se aplică la tariful de transport pentru adult și copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral.

în Trafic intern:

Trenuri noi

Este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Brașov (pl. 11.20) – Ploiești Vest (sos.13.20) – București Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate stațiunile montane.
Asigurarea legăturii directe între Iași și Constanța cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărășești, Focșani, Buzău, Țăndărei). În perioada mini-vacanței de 1 Mai și a sezonului estival se asigură legătura directă Iași – Constanța – Mangalia.
Suplimentarea numărului de trenuri

A fost reconsiderată oferta feroviară între București și Galați/Brăila prin suplimentarea numărului de trenuri și redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău).
De asemenea, a fost suplimentat numărul de conexiuni directe pe ruta București – Pitești – Curtea de Argeș prin introducerea în circulație a unei perechi de trenuri Regio (9531/9532) pe ruta Pitești – Curtea de Argeș ce se atașează la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circulă de la/la București Nord.
A fost redimensionat numărul de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dornești – Rădăuți – Putna Hm. Astfel, în zilele lucrătoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar în zilele de sâmbătă și duminică 2 perechi de trenuri.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*