În Armata Română încă se scrie istorie. An de an, mii de tineri cadeţi jură să apere ţara cu preţul vieţii. Printre ei – şi trei surori din Bistriţa, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, care au îmbrăcat uniforma militară şi învaţă la sute de kilometri una de cealaltă, scrie Observator.tv.
Comandant: Domnişoara student-sergent Hoza, două lucruri am să vă anunţ. Veţi face parte din detaşamentul de fete participante cu atribuţii specifice la tribună.
Dincolo de termenii militari, onoarea este mare. Ea este cea care îi va conduce în tribune pe oficialii care vor veni să asiste la parada de Ziua Naţională.
Timidă din fire, se retrage în locul în care se simte în siguranţă: culmea, printre explozibili şi substanţe periculoase.
Oana Hoza: Îmi plac provocările, iar eu merg pe principiul că dacă îmi e scris să mi se întâmple ceva, se întâmplă.
Are 22 de ani, dar milităria este, pentru ea, un stil de viaţă pentru ea încă de acum 7 ani, când a intrat în liceul militar. Atunci a rostit prima oară.
Oana nu e prima membră a familiei Hoza care a stat în prima linie la parada naţională. La fel au făcut şi surorile sale, care sunt şi ele cadeţi. Sora cea mare le-a inspirat pe toate să urmeze cariera militară şi să jure că vor apăra ţara cu orice preţ.
Alexandra este studentă în anul patru la Institutul Medico-Militar din Târgu-Mureş. A descoperit pe propria piele că medicii din armată nu au viaţă uşoară.
Alexandra Hoza: Implică defilări, instrucţie de front, instrucţia tragerii şi trageri. Nu e ceva foarte solicitant, mai mult cartea primează. Cel mai dificil a fost distanţa faţă de casă. şi e putin greu să te acomodezi cu lipsa mamei, a tatălui, surorile. Dar mergem mai departe, ce nu te omoară te face mai puternic.
Deşi a fost prima din familie care a îmbrăcat uniforma militară, Alexandra va ieşi ultima de pe băncile facultăţii, întrucât un chirurg are nevoie de şapte ani de studiu. Pe calea bătută de sora cea mare calcă şi mezina familiei, Ana. De doi ani, este elevă a Liceului Militar din Suceava.
Ana Hoza: În momentul în care am păşit prima oară în companie, în locul unde urma să locuiesc, mă simţeam acasă deja. mi-a fost uşor să mă acomodez cunoscând colegi mai mari datorită surorilor mele. Surorile mele au fost si gradate, elevii gradaţi având grijă de cei mai mici, de boboci. Sper sa le pot calca pe urme, eu am abia gradul de caporal, dar sper să ajung cel puţin sergent major.
Deşi învaţă la sute de kilometri una de cealaltă, surorile nu au renunţat la pasiunea lor pentru muzică.
Sursa: Observator.tv
