Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Ziua Bucovinei, celebrată prin reinaugurarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare

Ziua Bucovinei a fost celebrată, miercuri, la Suceava prin evenimentul reinaugurării statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare de la Cetatea de Scaun.

Totodată, printr-o ședință solemnă dedicate Centenarului Unirii Bucovinei cu Țara, desfășurată în sala “Ștefan cel Mare”, din Palatul Administrativ.

like facebook, suceava, news, stiriLa statuia omului politic bucovinean Iancu Flondor au fost depuse coroane și jerbe de flori. La 28 noiembrie 1918, Congresul Bucovinei a votat Unirea Bucovinei cu patria mamă.

La data de 28 noiembrie, este sărbătorită Ziua Bucovinei.  Legea 250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la data de 28 octombrie 2015 şi publicată în Monitorul Oficial la 30 octombrie 2015, potrivit www.cdep.ro. Plenul Senatului adoptase, la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă prin care ziua de 28 noiembrie urma a fi sărbătorită în fiecare an ca Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Cu prilejul acestei sărbători, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile publice, pot organiza manifestări cultural-ştiinţifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale ori ale instituţiilor publice.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*