Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

ANAF, anunț important pentru contribuabili! Se dau banii înapoi

portofel cu bani, stiri, suceavaANAF face un anunț important pentru contribuabili. Oficialii au propus modificarea unui termen important. Totul este prevăzut într-un proiect de lege pus în dezbatere publică.

ANAF propune modificarea termenului de 30.09.2018, până la care se efectuează redirecţionări de către unităţile Trezoreriei Statului, până la data de 31 decembrie 2018, scrie Capital.ro.

În concluzie, contribuabilii care efectuează, eronat, plăţi în conturile unice 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” şi 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor special după data de 31 decembrie 2018, vor primi banii înapoi.

like facebook, suceava, news, stiriPreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

ART. I – Punctul 34 din Metodologia de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale, aprobată prin Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1613/2018 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iunie 2018, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„34. Operaţiunile de redirecţionare prevăzute la pct. 33 se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului până la data de 31 decembrie 2018. După această dată, eventualele plăţi efectuate de către contribuabili în conturile unice 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire” şi 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, în curs de distribuire” se vor returna plătitorilor.”


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*