Un bătrân de 80 de ani, din municipiul Suceava, a fost izbit de o mașină pe o trecere de pietoni din municipiul reședință de județ. Joi seară, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazul din municipiul Suceava, o localnică de 34 de ani a surprins și accidentat ușor un bărbat de 80 de ani din municipiul Suceava, angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
„Cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.