Polițistul sucevean Bogdan Bănică, vicepreședinte al SNPR Decus, a reacționat pe pagina sa de socializare după ce agentul Vasile Cracovschi a fost găsit spânzurat în locuința sa din Mihoveni.
„Uneori nu luăm cele mai bune decizii. Alteori le alegem chiar pe cele mai proaste. Nimeni nu știe ce a fost în mintea ta, Vasile, când mai aveai atât de puțin până la pensie… Ai tras o viață la căruța asta cu cai de lemn intitulată magnific “Poliția Română” și ai ales să pleci așa… Oficial, probabil că toți cei ce au greșit față de tine sunt acoperiți de hârtii, noi toți însă știm că pensionarea și apoi rechemarea ta la muncă te-au afectat enorm…până ai cedat… Ai clacat în fața mojiciilor și nimicniciilor sistemului pe care l-ai slujit atâția ani, Vasile…răpus de griji, de “sfaturi” perfide și visuri neîmplinite…Dom’ Booly, o să dormi bine la noapte? Polițiștii suceveni știu de ce te întreb… Dumnezeu să te ierte, Kraki…”, este mesajul transmis de Bogdan Bănică.
Vasile Cracovschi lucra ca agent la Secția de Poliție din Burdujeni, dar de la începutul acestei luni se afla în concendiu de odihnă.
Acesta era divorțat și era tatăl unei fiice.