Un copil de 11 ani, din comuna Baia, a fost rănit după ce a căzut dintr-o căruță încărcată cu strujeni de porumb. Băiatul se afla în căruță cu un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, și circulau pe str. Învățător Gavrilescu din satul Baia.
În intersecția cu str. Vișinilor, a virat ușor dreapta, moment în care minorul s-a ridicat în picioare și s-a dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă.
Băiatul a fost dus cu o ambulanță la spital, dar nu a rămas internat. Căruțașul nu era băut.