Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un individ a bătut un polițist și l-a amenințat că îl omoară cu toporul

Un individ a fost reținut, apoi pus sub control judiciar după ce a bătut un polițișt, apoi a amenințat că îl omoară cu un topor.

Potrivit procurorilor, la data de 20.10.2018, în jurul orei 17:08, fiind în curtea locuinţei sale, inculpatul a exercitat acte de violenţă şi a ameninţat cu moartea un agent de poliţie ce îşi desfăşoară activitatea în mediul rural, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care s-a deplasat la faţa locului în urma unui apel efectuat prin SNUAU 112 efectuat de mama inculpatului, care sesizase că a fost agresată de către acesta.
like facebook, suceava, news, stiri
În această împrejurare, inculpatul l-a prins de uniformă pe agentul de poliţie, după care l-a împins şi, atunci când acesta a încercat să-l imobilizeze, inculpatul a opus rezistenţă, cei doi s-au îmbrâncit, context în care inculpatul s-a lovit cu capul de un stâlp din beton, s-a dezechilibrat iar când s-a ridicat a lovit cu capul pe agentul de poliţie.

La scurt timp, inculpatul, având asupra sa un topor a ameninţat poliţistul cu moartea.

„La data de 23.10.2018 prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni s-a dispus reţinerea unui suspect cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni de ultraj, iar la data de 24.10.2018 a fost luată faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, cauza fiind instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni”, susțin procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*