Noul pod care va fi construit peste râul Suceava va costa 1,2 milioane euro. Când va avea loc licitația

24 octombrie 2018

Noul pod care va fi construit peste râul Suceava va costa 1,2 milioane de euro. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că la data de 31 octombrie va avea loc licitația pentru adjudecarea lucrărilor de construcție.

like facebook, suceava, news, stiri„Este un pas înainte și, în măsura în care se adjudecă, chiar dacă vom putea începe lucrările în acest an ar fi un lucru extraordinar, sigur în măsura în care se pot face la fața locului și în funcție de vreme. [...]Eu mă așteptam să fie mai mult, dar am verificat de cinci ori cu firma de specialitate, ne-au convins, cei care au făcut consultanța și oameni profesioniști, că este corecta așa”, a spus Ion Lungu.

Valoarea totală a investiției, fără TVA, este de 5.160.000 lei, adică 1,2 milioane euro.

Noul pod  va avea o lungime de 104,4 metri, o lăţime totală de 11,20 metri, din care 7,80 metri carosabil şi câte 1,5 metri de trotuar de o parte şi de alta.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia