Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânăr de 23 de ani prins la volan cu un permis de conducere fals

Un tânăr de 23 de ani a fost prins la volan de polițiștii suceveni, cu un permis de conducere fals. Potrivit polițiștilor, la 16.10.2018, ora 13.50, o patrulă din cadrul Secției de poliție Burdujeni, a observat pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un autoturism parcat în zona de acțiune a indicatorului ,,Oprirea Interzisă” care avea luminile de avarie în funcțiune.

Astfel, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto, un localnic de 23 de ani, documentele, acesta prezentând un permis de conducere emis de autoritățile ucrainene.
like facebook, suceava, news, stiri
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere emis de autoritățile române și nici pașaport pentru a putea efectua deplasarea în Ucraina în vederea obținerii permisului de conducere, sens în care, a existat suspiciunea că, permisul prezentat ar putea fi fals.

Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „uz de fals”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*