Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

„Pădurea copilăriei”, acțiune de împădurire, cu aproape 500 de voluntari, organizată la Adâncata

Aproape 500 de voluntari au împădurit sâmbăta, 13 octombrie 2018, o suprafaţă de 2,5 hectare de teren  defrișat aflat în localitatea Adâncata, jud. Suceava, în cadrul campaniei Campaniei de voluntariat civic ,,Pădurea copilăriei”. Este vorba despre o inițiativă locală de împădurire pe bază de voluntariat, organizată și coordonată de Ocolul Silvic Adâncata împreună cu Vestra Industry: ing. Mihețiu Carmen- șef ocol, ing. Popovici Ovidiu, ing. Voloșciuc Florentin, Director General Vestra Vlad Valeriu Iftime și Martiniuc Cristina, Specialist comunicare Vestra.

Scopul campaniei a fost reîmpădurirea terenurilor despădurite dar și conștientizarea importanței implicării, ca voluntar, în acțiunile de protecție a mediului.

like facebook, suceava, news, stiriSub sloganul „Plantăm pentru viitorul nostru!”, iubitorii de natură din județele Suceava, Botoșani și Iași, s-au bucurat de o experiență unică într-un loc spectaculos. Voluntarii de toate vârstele, împărțiți pe echipe, au făcut vetre, au săpat gropi, au plantat, sub atenta supraveghere a silvicultorilor de la Ocolul Silvic Adâncata, 5000 puieți de salcâm și paltin.

Campania s-a remarcat printr-o organizare impecabilă, dar și prin entuziasmul voluntarilor. Toată activitatea a fost susținută și de partenerii oficiali ai acestui eveniment, Magii Pădurilor, Moșia Cai de Vis, Auchan Suceava.

Elevii, preșcolarii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială ,,Miron Costin ” – Suceava: prof. Ștefură Ana, Bestiuc Afanasov Maria, Corbu Vasile, Stupiuc Corina, pr.Mitu Pascal, Grădinița cu Program Normal Nr.5- Suceava: prof. Pascaru Olimpia, Achihăie Sanda, Irimia Ana-Maria, Leizeriuc Iuliana s-au implicat activ în această acțiune.

Ziua frumoasă de toamnă i-a animat pe toţi cei prezenţi. Nu a lipsit voia bună, hărnicia, chitara și ceaiul cald; aşa că nimeni nu a plecat până când dealul nu s-a umplut de arbori tineri.

Am venit ca să facem aici ,,Pădurea copilăriei” împreună cu colegii mei, cu
părinții și doamna mea fiindcă iubesc natura, fiindcă e foarte, foarte frumoasă și-mi
place la pădure!”, spune Maria, unul dintre copiii participanți.

„Pădurea copilăriei” este o iniţiativă de împădurire pe bază de voluntariat, care își propune implicarea societății civile, a instituțiilor publice, companiilor și publicului larg, indiferent de vârstă sau preocupări, în plantarea, creşterea şi protejarea pădurilor.

„Prin această acțiune dorim să demonstrăm că, printr-un parteneriat solid, funcțional între Ocolul Silvic și societatea civilă, se poate organiza o amplă acțiune de împădurire care să vină în întâmpinarea nevoilor comune , de sănătate, de verde, de curat, de frumos!! Mulțumim oamenilor entuziaști, proactivi, care gândesc pozitiv și care nu rămân indiferenți la situația pădurilor , conștientizând rolul și importanța acesteia în existența viitorului nostru!” ( Ing. Mihețiu Carmen, șef Ocol Silvic Adâncata).

,,Campaniile de genul acesta sunt imperative în ziua de astăzi. Nevoia de a planta în conștiința copilului grija și responsabilitatea față de natură a devenit tot mai acută. Resursele sunt limitate și cei care ne calcă pe urme ar trebui să învețe că pentru a consuma, trebuie mai întâi să producă, să lase ceva în urma lor. Obiectivul în jurul căruia Compania Vestra își concentrează atenția și resursele sunt campaniile de educare a publicului tânăr în vederea unui stil de viață echilibrat și protejarea mediului înconjurător” (Vlad Valeriu Iftime, Vestra Industry).

Poate că prin activitatea de astăzi împreună cu voluntarii noștri nu am schimbat întreaga lume, însă în mod sigur ne-am schimbat pe noi înșine, iar copiii au fost martorii activi ai uneia dintre cele mai folositoare lecții de viață: lecția despre muncă și responsabilitate!” (prof. Ștefură Ana, Școala Gimnazială Miron Costin).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*