Un tânăr beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat

14 octombrie 2018

Un tânăr beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat. Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei  04.00, pe str. Mihai Eminescu, din municipiul Suceava.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului, au stabilit faptul că, în jurul orei 04.05, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Eminescu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un localnic de 19 ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat un autoturism parcat.
like facebook, suceava, news, stiri
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Un tânăr beat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia