FOTO Audi A6 abandonat într-un șanț, după o urmărire. Țigări de 58.000 lei găsite în interior

5 octombrie 2018

Joi, 4 octombrie a.c., la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 23.30, polițiștii de frontieră au identificat pe comunicaţia Brodina-Falcău, un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie, despre care existau date că transportă țigări de proveniență ucraineană.
like facebook, suceava, news, stiri
Oamenii legii au efectuat semnalele regulamentare în vederea opririi pentru control a mașinii, însă șoferul nu a oprit, continuându-și deplasarea în mare viteză.

După aproximativ un kilometru, autoturismul în cauză a fost descoperit abandonat într-un şanţ de pe marginea carosabilului, iar în interior au fost observate mai multe colete cu țigări.

S-a luat măsura conducerii autoturismului la sediul instituției, unde în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.990 pachete de țigări, de provenienţă ucraineană.

Țigările în valoare de 58.300 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 12.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi tragerea la răspundere a acestora.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia