Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Alexandru Rădulescu, despre referendum: Sunt sigur că înțelepciunea și atașamentul poporului român față de adevăratele valori culturale și civice vor triumfa

Deputatul PSD, Alexandru Rădulescu, susține că românii trec printr-un moment extrem de important pentru popor, în care va decide, printr-un referendum, modificarea Constituției României, în sensul redefinirii căsătoriei ca uniune liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Nu doresc să insist asupra argumentelor de ordin moral, spiritual, religios sau civic pentru acceptarea acestei definiții pentru că ele au constituit de veacuri reperele evoluției poporului român. Însă aș vrea să evidențiez raportul dintre Partidul Social-Democrat și această inițiativă cetățenească promovată de peste 3 milioane de semnatari. De la început, Partidul Social-Democrat și-a exprimat clar adeziunea față de acest demers civic, și-a asumat susținerea legislativă în Parlamentul României precum și organizarea referendumului prin guvernul social-democrat. Această poziție a Partidului Social-Democrat este determinată de obligația unui partid politic de a promova, de a exprima voința cetățenilor pe care îi reprezintă și care, în situația de față, doresc să-și definească fără echivoc valorile culturale, spirituale, și civice în care cred. De asemenea, Partidul Social-Democrat, în calitatea sa de membru partid care și-a asumat guvernarea, are obligația să asigure existența, perpetuarea poporului român, educația corectă a tinerilor ce reprezintă viitorul României – fapt posibil doar prin fundamentarea familiei pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Partidul Social-Democrat are și obligația, asumată deja, de a susține opțiunile culturale, spirituale ale poporului român, ca expresie a suveranității naționale a României, în calitatea sa membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană – instituție a cărei deviză este „unitate în diversitate””, susține Rădulescu.

Acesta a ținut să precizeze și faptul că a remarcat poziția partidelor politice aflate în opoziție, PNL, USR, PMP, care, „mult timp după debutul acestui demers civic, și-au exprimat clar opoziția față de solicitările celor peste 3 milioane de inițiatori, fapt demonstrat și prin votul împotrivă exprimat, de unii lideri ai acestor partide, în Camera Deputaților și în Senat sau prin îndemnul lor de a se boicota acest referendum”.

Menționez că unii parlamentari liberali suceveni, cu duplicitate evidentă, au absentat „strategic”de la vot – ceea ce înseamnă, de fapt, un vot „NU” față de accepțiunea clasică a căsătoriei ( cea dintre un bărbat și o femeie) – vot pe care ar trebuii să-l explice sucevenilor. În ultimele zile constatăm ipocrizia evidentă a reprezentanților acestor partide care și-au schimbat poziția și își îndeamnă membrii să participe la vot văzând formarea unui val uriaș de susținere a modificărilor Constituției, val susținut de toate cultele din România și de opiniile marii majorități a populației. Sunt sigur că, și de această dată, înțelepciunea și atașamentul poporului român față de adevăratele valori culturale și civice vor triumfa, așa cum s-a întâmplat și în decembrie 2016, când românii au ales varianta programului de guvernare al partidului social-democrat, așa cum se întâmplă și în prezent prin susținerea guvernării social-democrate amenințată de interese antiromânești, prin mijloace nedemocratice”, adaugă Rădulescu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*