Un accident rutier a avut loc din cauza unui șofer băut, luni, pe DN18, în localitatea Ciocănești.
În timp ce conducea autoturismul, pe fondul consumului de alcool și a vitezei neadaptate la condiţiile de drum, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a efectuat manevra de depăşire a autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 57 de ani, din judeţul Gorj, pe care l-a acroşat, iar în urma impactului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un arbore de pe marginea drumului.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a unui bărbat de 41 de ani, din comuna Dorna Arini, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 57 de ani și de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 31 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.