Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Șcheia, a fost prins beat la volanul unui autoturism BMW. Joi, în jurul orei 00.20, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, au oprit pe bld. George Enescu din municipiul Suceava, pentru control autoturismul BMW, care circula din direcția „stație Nordic” spre Șcheia.
La volan era Mircea N., de 33 ani, din comuna Scheia. Șoferul mirosea a alcool așa că a fost pus să sufle în etilotest.
Rezultatul a fost de 0,86 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.