TUPIC MARATON este un eveniment sportiv caritabil care are ca unic scop strângerea de fonduri pentru intervenția chirurgicală a Ralucăi Manoliu.
Profesor la Facultatea de Arhitectură din Iași, Raluca Manoliu suferă de o tumoare intracraniană, iar operația și spitalizarea costă 60000 de euro. Intervenția este programată pe 5 noiembrie într-o clinică specializată din Franța.
Cursele vor începe din pădurea dintre localitățile Marginea și Sucevița, județul Suceava. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 10.00.
Participarea la eveniment se va face pe baza unei donații, direct in contul beneficiarului:
Cont RON: RO93INGB000099990156991
Cont EUR: RO82INGB0000999901594600.
Numele ei este Raluca. Cel mai important lucru lasat in urma dupa 42 de ani ar fi pasiunea cu care si-a dedicat viata studentilor, prietenilor si animalelor pe care le salveaza de la moarte. Daca ar fi avut mai mult timp, poate ar fi devenit un nume in educatia de arhitectura romaneasca, fiindca este foarte buna in ceea ce face. Ii place si dansul, astfel incat in ultimii ani a invatat sa danseze tango, asta cand nu facea antrenament la Aikido, caci Ralu a noastra este o luptatoare, atat la propriu, cat si la figurat. Insa toate acestea sunt sub semnul intrebarii acum, fiindca Ralu are o tumoare pe creier. Nimeni nu merita un astfel de chin, o boala grea si injusta care reduce viata unui om la un numar: banii necesari tratamentului. Iar dupa cum stiti, in Romania, lucrurile nu arata chiar bine.
In 2003, dupa nenumarate pierderi de cunostinta si migrene cumplite, neurologul i-a prescris o tomografie computerizata. Atunci a descoperit un mare chist in centrul creierului Ralucai, chist epidermoid in cisterna dreapta a creierului, o tumoare intracraniana foarte rara cu o incidenta de doar 1% din cazuri. Desi insemna sa suporte in continuare simptomele existente, deloc usoare, i s-a spus ca trebuie sa astepte pana cand tumoarea creste si mai mult incat sa devina grav simptomatica. Astfel, operatia a fost amanata cat mai mult posibil. Au urmat 15 ani de chin, in care tumoarea a crescut suficient pentru a-i pune viata in pericol. Ralu a trait cu un stres permanent, o sabie a lui Damocles deasupra capului, caci fiecare zi putea fi cea de pe urma. Asa ca si-a pus in cui viata personala, a renuntat la ideea de a avea un sot si copii si s-a dedicat profesiei si studentilor sai, asteptand ziua fatidica.
Ziua a sosit pe 20 martie 2018, cand Ralu a avut un episod brusc de orbire, in timp ce isi pregatea cursurile, ea predand istoria arhitecturii la facultatea de arhitectura din Iasi. S-a speriat si a facut un alt RMN, iar cand s-a dus sa-si consulte neurochirurgul, verdictul a venit scurt si necrutator: “interventie chirurgicala neintarziata”. Chiar cand stii de ani de zile ca vei ajunge in situatia asta, impactul e devastator. Este o situatie crancena, si poate uneori stai si te intrebi ce ai facut sa meriti asa ceva. Pusa in fata faptului implinit, Ralu a cautat sfatul altor neurochirurgi, care au prezentat situatia similar: era nevoie de doua operatii separate, prima pentru a scoate partea frontala a tumorii care afecteaza nervul optic, urmata de alta operatie pentru bucata posterioara. De ce nu ai face doua operatii pe creier la rand, cand fiecare e ireal de dificila si te poate lasa cu handicap, sechele sau poate sa te omoare direct? Sunt filme de groaza cu subiecte mai usor de digerat. Dar mai era o sansa, cu un doctor neurochirurg din Franta, recunoscut drept specialist in acest tip de tumoare si in operatiile in cele mai dificil de atins zone ale creierului. Asa ca a facut programare, si dupa alte cinci luni de asteptare l-a intalnit pe Dr. Sebastien Froelich. Desi doctorul a descris acest caz ca“foarte urat”si complex, vestea buna a fost ca intrega tumoare poate fi scosa din prima, printr-o singura interventie chirurgicala pe care a facut-o deja de mai multe ori. Atunci s-a intamplat ceva extraordinar: doctorul i-a explicat cu rabdare, precum unui student, care erau motivele pentru abordarea sa chirurgicala, precum si de ce doua operatii separate i-ar pune in pericol sansele de reusita, fiind neaparat de evitat. Ralu era siderata, placut surprinsa de abordarea acestui doctor, fiindca ii pasa de pacient, de calitatea vietii, post-operator, si de profesia si pasiunile pe care va trebui sa le poat apractica si dupa operatie. Neurochirurgul a subliniat importanta de a face “lucrurile cum trebuie de la inceput”, adica o singura operatie prin care sa extraga, in siguranta, cat mai mult din tumoare.
Dar bucuria i-a fost de scurta durata. Dupa aceasta ultima consultatie, a devenit clar pentru Ralu ca trebuie sa se intoarca in Franta pentru a fi operata acolo. Singura problema era pretul prohibitiv de 60 000 de Euro, o suma absolut astronomica pentru un profesor roman, chiar daca este lector univesitar. Adevarul este ca, in realitate, un profesor roman, cu tot cu studii in strainatate si toate specializarile, traieste de pe o luna pe alta. Conform legilor europene, ar fi existat posibilitatea sa obtina formularul S2, care apara dreptul pacientului de a primi ingrijiri medicale intr-o alta tara din Uniunea Europeana, atunci cand un anumit tip de procedura medicala nu este disponibila in Romania. Din pacate, nici un neurochirurg roman nu a fost de acord sa scrie recomandarea pentru obtinerea formularului S2 si trimiterea Ralucai la operatie in strainatate, desi nici unul dintre cei consultati nu ar fi facut aceasta operatie folosind tehnica doctorului Froelich. Indiferent cat de bun e un neurochirurg, daca ii lipseste experienta cu acest tip de tumori intracraniene profunde, trebuie cautate alternative. Nu ar fi prima oara cand neajunsurile sistemului romanesc de sanatate condamna la moarte un pacient, asa ca in lipsa bunavointei doctorilor locali si a Statului Roman, Ralu se vede pusa in situatia de a strange singura 60 000 de Euro pentru a-si salva viata.
E o cursa contra cronometru, pe departe cel mai serios si infricosator lucru pe care a trebuit sa il faca vreodata. E pur si simplu prea greu sa faci fata psihic la asa ceva, incat nici un sport extrem nu se compara, sau vreo alta experienta neplacuta. Deseori ma minunez cum de reuseste Ralu sa-si pastreze intregi mintile. Dar adevarul e ca nici un om nu e facut sa treaca singur prin incercari atat de mari. M-am gandit ca poate aici, pe Facebook, Ralu va gasi o parte din suportul de care are nevoie. Daca ati avut parte de o experienta asemanatoare, as vrea sa alfu cum ati reusit sa treceti peste. Cat despre viitor, Ralu are in continuare nevoie de bani pentru operatie. Fiecare donatie este o investitie in viata si contribuie la o noua sansa pentru ea.
