Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o alertă cod galben pentru mai multe județe ale țării, printre care și Suceava.
Alerta cod galben de vânt este valabilă în intervalul 24 septembrie, orele 02 – 10. Zonele afectate sunt: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona montană.
În regiunile vizate, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 55…65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În zona montană vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale care pe creste vor depăși 100…120 km/h.