Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Suceava, a murit în timp ce făcea duș. Omul se afla în locuință cu fiul său, iar în timp ce acesta se afla în cameră, a auzit o bubuitură din baie. Când a mers să vadă ce s-a întâmplat, l-a văzut pe tatăl său în picioare, în cadă, tremurând, apoi a căzut pe spate.
Imediat, acesta a sunat la 112. Un echipaj medical a ajuns la locul respectiv, dar, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu l-a putut salva pe bărbatul de 50 de ani.
Acesta suferea de afecțiuni cronice și cel mai probabil a avut un infarct. Trupul neînsuflețit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.