Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Filtre în trafic cu peste 20 de polițiști, la Marginea. Ce au urmărit oamenii legii

Peste 20 de polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea au acționat timp de două zile pentru creșterea gradului de siguranță public și prevenirea accidentelor rutiere. Acțiunea a vizat în principal respectarea legislației rutiere și identificarea celor care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice.

like facebook, suceava, news, stiriAu fost constatate 16 infracțiuni în flagrant și au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale.
În perioada 15.09.-16.09.2018, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a organizat o acțiune pe raza de competență pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc pe căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi zonele de agrement și combaterea accidentelor şi blocajelor rutiere, pe principalele artere de circulație cu risc accidentogen ridicat cât și pe străzile secundare.

Au fost testați cu aparatul etilotest 65 de conducători auto.
În cadrul acțiunii au fost constatate în flagrant 16 infracțiuni, toate la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.190 lei;
Totodată, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare, din care 1 pentru lipsă RCA și 1 pentru lipsă ITP.
Tot în cadrul acțiunii au fost ridicate și 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.

La 15.09.2018, ora 10.50, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DJ 209K, din comuna Volovăţ, mopedul condus de un localnic de 18 ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul nu este înregistrat sau înmatriculat, numărul fiind atribuit unui alt moped. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și ,,punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat și cu număr fals”, ce va fi soluționat procedural.
La 15.09.2018, ora 20.20, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe un DC neclasificat din satul Țibeni, comuna Satu Mare, mopedul fără număr de înregistrare, condus de un bărbat de 24 de ani, din comuna Dornești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînregistrat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 16.09.2018, ora 15.52, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a oprit pentru control pe DJ 178, din comuna Volovăț, mopedul condus de un localnic de 25 de ani. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înregistrare fiind atribuit unui alt moped. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul neînregistrat”, „conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.
La 16.09.2018, ora 20.45, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat, denumit popular „Tecioară”, din comuna Horodnic de Sus, autoturismul condus de un bărbat de 23 de ani din comuna Zvoriștea și în care se afla ca pasager, soția sa de 28 de ani, tot din comuna Zvoriștea. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, autoturismul fiindu-i încredinţat pentru a fi condus pe drumurile publice de soţia sa. În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 23 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar femeia de 28 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
La 16.09.2018, în jurul orei 22.20, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea, a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat, denumit popular „spre Vad”, din comuna Volovăț, autoturismul condus de un localnic de 31 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*