Doi șoferi au interzis în România în următorii cinci ani și au rămas și fără mașini după ce au fost prinși cu țigări de contrabandă.
Joi, 13.09.2018, în jurul orei 09.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean A.D., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Polonia.
Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în bancheta din spate şi bara de protecţie spate a autoturismului, cantitatea de 1.476 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.
Tot joi, 13 septembrie a.c., în jurul orei 04.45, s-a prezentat în același punct de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean R.K., în vârstă de 19 ani, conducând un autoturism marca Opel, înmatriculat în Polonia.
Acționând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în pragurile mașinii, cantitatea de 305 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
În ambele cazuri, ţigările în valoare totală de 2.596 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferii au fost sancţionaţi contravenţional. Totodată, cele două autoturisme au fost indisponibilizate în vederea confiscării, deoarece aveau spații special amenajate pentru transportul țigărilor.
De asemenea, față de cei doi cetățeni ucraineni s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.