În cadrul activităților prilejuite de Ziua Pompierilor din România, miercuri, 12 septembrie a.c., opt pompieri militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad.
Astfel, colonelul Costică Ghiață, inspectorul șef al pompierilor militari suceveni, a schimbat tresele pe umerii următorilor: colonel Cristian Cojocariu, plutonier adjutant-șef Ioan Vișan, plutonier adjutant-șef Franț Filțingher, plutonier adjutant Alina Buliga, plutonier adjutant Dorinel Balan, plutonier adjutant Ion Ștefan Hreniuc, plutonier adjutant Constantin Cristian Enea, plutonier adjutant Daniel Dascălu.
De asemenea, au fost recompensați 9 voluntari ai ISU Suceava, care au absolvit recent „Cursul de formare în acordarea primului ajutor calificat, privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare”, devenind primii voluntari paramedici ai pompierilor militari suceveni: Teodora Dudici, Diana Cărceanu, Diana Cristescu, Ariadna Chindriș, Luiza Florea, Gabriela Druță, Teodora Munteanu, Loredana Biserică, Alexandru Tăuteanu.
Aceștia au primit Diplome de merit, în semn de recunoaștere a activității desfășurate și pentru rezultatele obținute.