Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Societate de prelucrare a lemnului amendată cu 6.000 de lei

În perioada 28.08-04.09.2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase. Au fost efectuate 44 de acţiuni și controale. Sancțiunile contravenționale aplicate au fost în număr de 181, în valoare de 100.590 lei. De asemenea, a fost confiscat/ridicat în vederea stabilirii provenienţei 37,94 m.c. material lemnos, în valoare de 11.720 lei.

La 30.08.2018, o echipă de control formată din polițiști ai SPR 15 Vatra Dornei și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control la o societate comercială din comuna Dorna Candrenilor, cu obiect de activitate exploatarea, transportul, depozitarea și prelucrarea masei lemnoase și administrată de un localnic de 48 de ani. Pentru neregulile constatate, a fost confiscată faptic cantitatea de 18,40 m.c. material lemnos şi aplicată o sancţiune contravențională în valoare de 6.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010.

La 31.08.2018, ora 21.05, o patrulă din cadrul SPR 14 Vama, a oprit pentru control pe DJ 176, din comuna Moldovița, autoutilitara condusă de un localnic de 27 de ani, care transporta material lemnos. Întrucât existau suspiciuni cu privire la numărul de piese din materialul lemnos transportat și cele din avizul de însoțire prezentat de conducătorul auto, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici. În urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta cantitatea de 11,85 m.c. lemn rotund de esență rășinoase și nu 11,40 m.c. conform documentelor, iar numărul pieselor era 21, cu 6 mai puține decât cele consemnate în acte. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 3.136 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*