Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Brodina, au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un magazin mixt, din satul Măgura, comuna Ulma.
La sosirea echipajelor, clădirea magazinului mixt, construită din lemn și acoperită cu azbociment, ardea generalizat, cu pericol de propagare la un alt magazin, aflat în imediata apropiere, la aproximativ doi metri distanță. Incendiul a fost lichidat la ora 6:10.
Au ars clădirea magazinului, pe o suprafață de aproximativ 120 mp, și bunurile din interior (aparatură electrocasnică, mărfuri diverse și altele).
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat magazinul învecinat, susțin reprezentanții ISU Suceava.