Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tragedie! Accident cu doi morți. Cele două persoane au fost prinse sub un autocar cu 67 de pasageri

Un grav accident rutier a avut loc luni, în jurul orei 03.14, în  municipiul Suceava. Două persoane au murit după ce au ajuns sub roțile unui autocar în care se aflau 67 de persoane, dintre care 20 de copii.  Victimele au fost extrase de pompieri și au fost declarate decedate.

like facebook, suceava, news, stiriTragedia s-a petrecut după coliziunea dintre un autocar și o motocicletă.

Pasagerii din autocar s-au ales doar cu o sperietură groaznică.

„Toti sunt de naționalitate ucraineana și nu au avut nevoie de monitorizare pe linie medicală. Au intervenit Detasamentul de Pompieri Suceava cu modulul de descarcerare (DESC GREA, DESC UȘOARĂ și AMBULANTA SMURD B2) și SAJ Suceava cu o ambulanta”, a precizat slt. Ionuț Cobziuc, de la  ISU Suceava.

Polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Suceava au declanșat o anchetă.

Potrivit acestora, un bărbat de 37 ani, cetăţean ucrainean, în timp ce conducea autocarul pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la intersecţia cu strada Calea Obcinilor, din municipiul Suceava s-a angajat în efectuarea manevrei de viraj la stânga moment în care a intrat în coliziune cu o motocicletă care circula din sens invers.

În urma accidentului conducătorul motocicletei şi pasagerul acesteia au decedat. Una dintre victime este Liviu Alexandru Lucescu.

Conducătorul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

„Una dintre persoanele decedate a fost identificată ca fiind un tânăr de 29 ani, din comuna Ipoteşti, pentru cea de-a doua urmând a se continua verificările în vederea stabilirii identităţii, precum și în vederea stabilirii persoanei care a condus motocicleta.  În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Rudele și prietenii celor doi tineri morți sub roțile unui autocar, împietrite de durere. „Sunt șocat de această veste…” | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*