Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sărbătoarea Roadelor, la Solonețu Nou, cea mai mare localitate din Bucovina în care trăiesc polonezi

Duminică, 16 Septembrie, va avea loc Dożynki sau Sărbătoarea Roadelor. Uniunea Polonezilor din România organizează din 2006 Sărbătoarea Roadelor la nivel național, în cadrul Zilelor Culturii Polone, în Solonețu Nou – cea mai mare localitate din Bucovina în care trăiesc polonezi. Această celebrare prilejuiește întâlnirea tuturor comunităților poloneze din România.

like facebook, suceava, news, stiri Fiecare din localitățile în care trăiesc polonezi prezintă standuri colorate, sărbătorești cu roade caracteristice pentru ea, cu produse, dulciuri, mâncăruri.

Dożynki este o sărbătoare populară legată de obiceiurile de mulțumire pentru încheierea secerișului și a lucrului pe câmp, precum și pentru roadele culese, care provine din tradiția slavă. În mod tradițional, cândva era sărbătorită în prima zi de toamnă, în prezent, în Polonia Sărbătoarea Roadelor se desfășoară într-una din duminicile din luna septembrie, după încheierea secerișului.

Actual este sărbătoarea agricultorilor care mulțumesc pentru roadele culese și, din fericire, a pierdut caracterul ideologic din perioada comunistă. Inseparabil legate de această sărbătoare sunt Sfintele Liturghii solemne, în timpul cărora se sfințesc pâinea și cununile și se depun daruri. Sărbătoarea Roadelor se încheie cu un festin popular, adeseori cu etalare şi degustare de produse, feluri de mâncare, concerte și petrecere populară.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*