Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Filtre în trafic ale polițiștilor rutieri. 52 de permise reținute

În perioada 24.08-26.08.2018, în intervalele orare 07:30 – 13:00/15:00-20:30 și 22:30-04:30, Serviciul Rutier Suceava împreună cu formațiunile de profil din județ a organizat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii nerespectării regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a depășirii neregulamentare și a portului centurii de siguranță.
like facebook, suceava, news, stiri
În cadrul acțiunii au fost aplicate 599 de sancțiuni contravenționale în valoare de 160,135 lei.
Totodată au fost reținute 52 de permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Au fost constatate 15 infracțiuni: 4 conducere sub influența alcoolului, 2 conducerea autovehicul neînmatriculat, 4 infracțiuni de altă natură, 3 conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, 3 refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

La data de 24.08.2018, în jurul orelor 16:00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Suceava, au oprit pe D.N 17, în afara localității Ilișești, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, care circula dinspre Suceava spre Gura Humorului. Cu ocazia verificărilor documentelor s-a stabilit faptul că autorizația de circulație provizorie pentru numerele de înmatriculare este expirată de pe data de 21.08.2018, autoturismul neavând dreptul de circulație pe drumurile publice. În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”,
La data de 25.08.2018, în jurul orei 01:10, polițiștiidin cadrul Secției de Poliție Rurală Pojorâta, au oprit pe D.J 175, comuna Izvoarele Sucevei, autoturismul ce se deplasa dinspre comuna Breaza spre centrul comunei Izvoarele Sucevei. Cu ocazia verificărilor s-a constat faptul că autoturismul era condus de către un bărbat care emana halenă alcoolică, motiv pentru care i s-a solicitat persoanei în cauză, să se supună verificării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru prelevarea a două mostre biologice în vederea determinării concentrației alcoolice din sânge. În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolului sau a altor substanțe”.
La data de 25.08.2018, ora 00:25, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 12 Preutești, au oprit pe raza localității Preutești, D.J 208 un autoturism marca ce se deplasa din direcția Dolhasca-Fălticeni. Cu ocazia opririi autoturismului în cauză, s-a constata faptul că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care s-a procedat la verificarea persoanei cu aparatul etilotest rezultând valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea prelevării mostrelor biologice cu scopul stabilirii alcoolemiei în sânge. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolului sau a altor substanțe”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*